La începutul acestui an au demarat lucrările de reabilitare și construcție a viitorului Hotel Radisson Blu Aurum Brașov, odată cu obținerea autorizației de construcție, după cinci ani de așteptare.

Proprietarii hotelului au știut în fiecare moment că există posibilitatea descoperirii unor vestigii arheologice, datorită vecinătății locului în care a existat Bastionul Aurarilor. Pentru a realiza structura de rezistență, în curtea interioară a fostului Palat al Telefoanelor s-au realizat săpături mai adânci și a fost descoperită o mică porţiune dintr-un zid ce făcea parte din sistemul de apărare al Cetăţii Medievale Braşov. Lucrările au fost suspendate pentru o perioadă.

La un moment dat în timpul lucrărilor de excavație am observat că am dat peste ceva care avea altă structură decât pământul natural și ne-am dat seama că e vorba de zidul cetății, de un vestigiu. Am avut parte de sprijinul constant al Muzeului de Istorie, echipa de arheologi care ne-a sprijinit pe toată durata lucrărilor, imediat am setat un perimetru de protecție, am executat lucrările de excavații în așa fel încât să-l putem expune fără a-al afecta. După aceea, toate lucrările în zona zidului au fost stopate pe un perimetru de siguranță până la identificarea soluțiilor de conservare și prezervare ale acestuia, împreună cu reprezentanții autorităților. A fost un proces care a durat ceva timp, dar suntem bucuroși că am reușit să atingem două obiective: primul, să conservăm fragmentul de istorie și al doilea, să facem acest lucru astfel încât utilitatea spațiului în care se află să nu aibă de suferit.

Cristian GavrilăManagerul de proiect

Legislaţia în vigoare prevede încheierea unui contract de asistenţă arheologică şi/ sau, după caz, de cercetare arheologică (fie ea preventivă, de salvare sau sistematică) pentru toate lucrările (săpăturile) ce urmează să se execute în interiorul teritoriului ocupat de situri şi monumente istorice şi în zona de protecţie legală a acestora. În vederea respectării prevederilor legale, între Muzeul Judeţean de Istorie Braşov şi RaRa Hotels, beneficiarul lucrării, s-a încheiat un contract de asistenţă arheologică. Zilnic un arheolog angajat al muzeului braşovean a supravegheat lucrările care afectează solul imobilului, urmare a emiterii unei Autorizaţii de Supraveghere Arheologică, de către Ministerul Culturi.

Segmentul de zid care aparţine fortificaţiei medievale a oraşului Braşov a fost identificat în curtea interioară a imobilului, la începutul lunii mai a.c. Având în vedere că acesta reprezintă un fragment din curtina Cetăţii Braşovului s-au luat măsurile legale în vederea protejării acestuia in situ. În acest scop a fost modificat Proiectul tehnic de către investitor, vestigiile urmând să fie păstrate intacte într-o încăpere specială, pentru care a fost luată în analiză inclusiv expunerea către public. Această soluţie a fost supusă aprobării comisiilor de specialitate din Ministerul Culturii, între timp fiind aprobată noua variantă a proiectului de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Braşov. Supravegherea arheologică va continua până la terminarea șantierului.

În final, într-un loc frământat în 134 de ani de interesele imobiliare ale foștilor proprietari, sași, maghiari sau români, particulari sau autorități, din mărețul zid de apărare a fost descoperită doar o mică bucată anonimă. Dar ciotul de zid medieval de lângă locul Bastionului Aurarilor este tratat ca o bucată de monument istoric. Sigur că suntem foarte încântați să vedem această prețuire a patrimoniului istoric, deși trebuie să recunoaștem că avem în vedere o zonă a cetății confiscată de orașul modern, de la Modarom până la Casa Baiulescu, în care de mult nu a mai rămas ceva cu adevărat reprezentativ pentru Cetatea medievală.

Nicolae PepeneIstoric și directorul Muzeului de Istorie Brașov

Pentru conservarea acestei bucăți de zid,proprietarii au căutat noi soluții tehnice.

Am schimbat soluția arhitecturală a subsolului de îndată ce am identificat acest fragment de istorie prin modificarea cantinei și bucătăriei angajaților, s-a generat o cameră a zidului pe care ne gândim să-l punem în valoare fie printr-un fel culinar, fie prin anumite obiecte ale vremii respective sau poate, de ce nu, un vernisaj al personalităților brașovene din secolul 16 și până acum. Ne bucurăm să îl varlorificăm în așa fel încât să poată fi vizitat, văzut, să aibă vizitatorii și turiștii șansa să stea alături de un vestigiu de aproape 400 de ani.

Răzvan NeamțuCEO Rara Group

Hotelul va avea cinci etaje, 111 camere și va cuprinde și un restaurant, un bar la parter, centru de afaceri și conferințe, skybar, o sală de sport, piscină și terase.

Radisson Blu este parte a Radisson Hotel Group, care include Quorvus Collection, Radisson®, Radisson RED, Park Plaza®, Park Inn® by Radisson şi Country Inns & Suites By CarlsonSM.

Sursă articol: www.bizbrasov.ro