Viitorul hotel Radisson Blu Aurum, care va fi inaugurat la finalul anului viitor, este rezultatul a cinci ani de încercări și de muncă în ceea ce privește proiectul arhitectural. Planurile fațadelor au fost modificate de 22 de ori, cu trei birouri de arhitectură, în funcție de cererile și dezbaterile avute loc în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Brașov.
Varianta aprobată, care a fost și autorizată la începutul acestui an, a fost gândită de doi arhitecți cunoscuți George Mihalache și Bogdan Stoica, reprezentanți Arhi Grup.
Fostul Palat al Telefoanelor se afla într-o stare avansată de degradare la momentul achiziției de către grupul Rara, în 2015. Datând din 1939, din perioada interbelică, clădirea nu se deosebea mult de altele ridicate în aceeași perioadă, având o destinație tehnică și fără valoare istorică a fațadelor sau elementelor de decor, conform specialiștilor.
”Am primit misiunea de a revitaliza clădirea existentă prin adaptare funcțională și refațadare. La o primă înfățișare la Comisia Ministerului Culturii varianta propusă de noi a fost respinsă, probabil a părut prea îndrăzneață. Ulterior, în urma discuțiilor am înțeles că pentru acel amplasament se dorește o clădire a cărei prezență să fie cât mai neutră, cu o personalitate arhitecturală mai puțin evidențiată. Asta a fost o provocare pentru un architect care de obicei dorește și uneori insistă să își afirme potențialul creator. Am ales să folosim acest procedeu grafic, compozițional, care prin orientarea diferită a tencuielilor riflate în planul fațadei să creeze o oarecare plasticitate a parietalului, în așa fel încât să vibreze la unison cu alte clădiri vechi din Brașov
George MihalacheArhitect
Pentru tâmplăriile expuse ale construcției, arhitecții au ales să folosească o culoare interesantă, asemănătoare alamei antichizate, care se raportează foarte bine din punct de vedere coloristic, atât la zonele tencuite ale clădirii, cât și la tenta clădirilor învecinate.
“În opinia noastră, fațada reprezintă cartea de vizită a unei clădiri. Aceasta trebuie să fie în relație cu stilul arhitectural al orașului istoric, să se integreze cu clădirile învecinate, să utilizeze materialele și culorile reprezentative ale zonei. În nenumăratele discuții cu privire la aspectul fațadei am învățat despre regiștrii tâmplăriei verticali sau orizontali, despre cărămidă aparentă, despre culori naturale. Le mulțumim celor trei echipe de arhitecți care s-au implicat în proiectul nostru. Inițial, am angajat un birou de arhitectură francez, cu experiența în amenajarea a peste 100 hoteluri, dar care s-a dovedit “prea îndrăzneț” pentru regulile zonei protejate în care ne aflăm.
Ulterior am colaborat cu un birou de arhitectură local, ce a elaborat documentația PUZ prin care s-au definit volumele și aliniamentele generale, culorile și structura materialelor ce se vor folosi.
Aspectul final este creația biroului de arhitectură Arhi Grup, ce aparține unui brașovean stabilit în București – George Mihalache și al asociatului său, Bogdan Stoica. Aceștia au găsit o formulă ce a fost agreată de Ministerul Culturii. Proiectul propune o aliniere verticală a ferestrelor, într-un raport plin-gol repetitiv din două în două etaje, folosirea elementelor de tip lucarnă și plan înclinat, tratamentul pereților cu tencuieli riflate ce se regăsesc pe fațadele multor imobile din Brașovul vechi, folosirea tâmplăriilor vopsite în culoarea alamei antichizate.
Sigur, toate acestea într-un stil contemporan care va da o identitate imobilului, iar unele elemente se vor păstra și utiliza în designul interior. Suntem încântați de aspectul final și, așa cum am promis în față comisiilor de specialitate, vom realiza fațadele la un nivel calitativ superior care sperăm noi dacă nu va egală măcar va fi comparabil cu fațadele reprezentative din centrul istoric al orașului nostru”, spune Răzvan Neamțu, CEO RaRa Group.
”Muzeul nostru a asigurat încă de la început, în fiecare zi de lucru, supravegherea arheologică a lucrărilor de la șantierul hotelului Radisson Blu Brașov. În această calitate, am constatat cu surprindere că proprietarii hotelului au fost fascinați de posibilitatea unor descoperiri arheologice, fără teama de încurcături sau întârzieri. Au fost atât de atrași de misterul medieval încât și-au botezat afacerea ,,Aurum”, inspirați de vecinătatea locului în care a existat Bastionul Aurarilor. Hotelul Radisson Blu Aurum Brașov se află pe o linie delimitată de hotelurile interbelice Aro, proiectate de arhitectul Horia Creangă, promotor al arhitecturii moderne în România, și Modarom, opera arhitectului Nicolae Niculin, exemple de arhitectură de cea mai bună calitate, dar și între hotel Capitol și sediul Romtelecom, două construcții mult prea mari ca urâțenia lor să treacă neobservată.
Nicolae PepeneDirectorul Muzeului de Istorie Brașov
Hotelul va avea cinci etaje, 111 camere și va cuprinde și un restaurant, un bar la parter, centru de afaceri și conferințe, skybar, o sală de sport, piscină și terase. Radisson Blu este parte a Radisson Hotel Group, care include Quorvus Collection, Radisson®️, Radisson RED, Park Plaza®️, Park Inn®️ by Radisson şi Country Inns & Suites By CarlsonSM.
Sursă articol: www.newsbv.ro