Potențialul pieței a dus compania în stadiul în care aceasta a desprins din activitatea sa două direcții, ulterior concretizate în afaceri de sine stătătoare. Prima direcție este reprezentată de investiția în clădirea de birouri clasa A, cu spații comerciale destinate diverselor domenii de activitate, respectiv: software, asigurări, energie regenerabilă, activități din domeniul medical și dezvoltare business.

Cea de-a doua direcție vizează realizarea parcului logistic poziționat într-o zonă strategică a Brașovului, soluție optimă pentru dezvoltarea sau relocarea afacerii, adresat în principal clienților cu activități logistice.

Rara Group of Companies este prezentă pe piața de centru a României ca fiind o companie de top în domeniul dezvoltării și administrării imobiliare, construind în județul Brașov o infrastructură modernă de afaceri recunoscută atât pe plan local cât și pe plan național.

Am stat de vorbă cu Dl. Romică Tatu, Director de Dezvoltare al Rara Group, despre evoluția companiei pe piață și despre detaliile specifice sectorului imobiliar din Brașov.

Care este, pe scurt, istoria grupului dvs. de companii și cum a influențat acesta pană în prezent piața spațiilor de birouri și industriale?

Începând cu anul 2010 a fost dat în folosință Parcul Logistic zonal, având ca prim client Inter Cars România, principalul jucător pe piața de piese de schimb auto din România, care a închiriat peste 50% din suprafața disponibilă pentru o perioadă de 5 ani; investițiile și-au urmat cursul dezvoltând și zona de clădiri multifuncționale cu birouri moderne și activități conexe.

În acest sens, în anul 2013, realizam un nou concept modern de spații de birouri clasa A, construite conform standardelor de calitate impuse de piață, dovadă fiind atragerea ca parteneri companii de talie internațională, printre care ING Asigurări de Viață, actuala NN Asigurări de Viață România, International Health Care, Bitsoftware.

Care sunt principalii clienți ai proiectului dvs? Sunt în majoritate multinaționale sau firme locale?

Implicarea susținută a echipei, disponibilitatea către extindere și orientarea către performanță i-au adus companiei noastre ca parteneri atât companii internaționale cât și firme cu capital integral româneasc: DTR Draxlmaier Sisteme Tehnice România, Duvenbeck Logistic, HTI International România, ITC Logistics România, Haemmerling Group Logistic, Vectra International, Greentech, Kronospan România, NN Asigurări de Viață, Repom, Bit Software.

Care sunt cele mai interesante facilități oferite de clădirea dvs. de birouri chiriașilor săi?

Pe lângă situarea într-un nod economic de referință al Brașovului, într-o zonă accesibilă cu mijloace de transport în comun, spațiile sunt caracterizate prin multifuncționalitate, oferind posibilitatea compartimentării și amenajării în funcție de specificul clienților, cu toate caracteristicile tehnice la standarde europene.

Clădirea de birouri are acces stradal, dispune de locuri de parcare, monitorizare permanentă,lift și sistem de climatizare integrat cu aport de aer proaspăt. Împreună cu partenerii nostri am găsit soluții pentru amenajarea unei parcări pentru biciclete și a unui spațiu pentru fumători.

Ce ne puteți spune despre echipa Rara Group?

Pornind de la inițiativa realizării unei structuri de sprijinire a afacerilor care să stimuleze la nivel local dezvoltarea economică durabilă, Ra-Ra Group s-a dezvoltat constant, bazându-se pe o echipă dinamică, tânără și omogenă, formată din profesioniști dedicați în întregime companiei.

Care a fost investiția dvs. până acum în dezvoltare și amenajare?

Obiectivul principal al companiei Rara Group a fost să investească în confortul partenerilor săi, ținând cont de exigențele acestora.
Parterul clădirii de birouri are investiții dedicate desfășurării activităților medicale sau farmaceutice. La etajele superioare există birouri moderne, special amenajate pentru confort maxim, unde își desfășoară activitatea peste 150 de angajați care se bucură de finisajele impecabile, climatizare și de spațiile luminoase bazate pe un design modern.

Trecând la componența imobiliară industrială a portofoliului dvs., ce ne puteți spune despre zona de amplasament a parcului logistic Rara?

Parcul logistic este amplasat în zona industrială a municipiului Brașov, având acces rapid în DN 1, DN 73A, la ocolitoarea municipiului Brașov (în toate direcțiile), lângă viitorul Aeroport Ghimbav și în special lângă cei mai mari producători din industria de automotive și nu numai: Autoliv România, Hutchinson, Draxlmaier, Duvenbeck Logistic, Vectra International, Inna Schaeffler, Hib Rolem, Farmexpert, Flenco Est Europe, Quin România, Losan, Holver, JF Furnire, Agricin.

Cărui tip de clienți vă adresați și ce tip de suprafețe sunt disponibile în prezent?

Clienții spre care ne îndreptăm atenția în prezent sunt cei care doresc spații bine echipate, adaptabile la cerinte diverse și cu acces ușor din principalele artere ale Brașovului.

În prezent avem disponibili 600 mp la parterul clădirii de birouri din Brașov, spațiul avand amenajări și dotări moderne dedicate unei clinici medicale, unui centru cu specialităti medicale sau unei activitati cu specific farmaceutic.
Spațiul are acces auto și pietonal din Strada Uranus și din Str. Hermann Oberth și este usor accesibil din B-dul Calea București și B-dul Saturn. Toate dotările existente sunt noi și corespund activităților medicale sau farmaceutice. Spațiul dispune de compartimentări care se încadrează în cerințele necesare desfășurării activităților medicale, cu pardoseli corespunzătoare, climatizare și ventilație.
Spațiul permite modificări, în prezent existând zone dedicate pentru recepție, laboratoare, birouri, vestiare, loc de luat masa, precum și alte încăperi pentru destinații diverse. Grupurile sanitare sunt moderne, destinate atât clienților cât și angajaților.

Spațiul de la subsol are mai multe încăperi ce pot fi utilizate pentru depozitare, pentru deșeuri cu condiții speciale, dar și pentru desfășurarea altor activități, având acces direct din stradă.
Pentru a avea o optimizare  între parter  și subsol există pe lângă accesul de pe casa scării și un montcharge pentru transportul diferitelor mărfuri.

Există planuri de dezvoltare imobiliară pe care compania dvs. le-a conturat pentru viitorul apropiat?

În decursul anilor am pregătit infrastructura pentru a dezvolta spații logistice special create cerințelor clienților nostri, pentru suprafețe de până la 20.000 mp.

Care este în opinia dvs. tendința în piața imobiliară actuală la nivel local, pentru zona Centru și în special orașul Brașov?

În ultimii ani, datorită dezvoltării industriei de automotive în zona Brașovului au crescut solicitările pentru spațiile de depozitare și producție.
Pentru regiunea de centru, în anul 2017 se anunță o piață dinamică, cu clienți noi care analizează intrarea pe piață, dar și cu clienți existenți în curs de relocare.

Sursă articol: www.birouinfo.ro